Pe 24 aprilie / 7 mai 1918, Alexandru Marghiloman, prim-ministrul în funcție al României, a semnat Tratatul de Pace de la București cu Puterile Centrale — un document prin care România pierdea 5.600 km² din lanțul carpatic în favoarea Austro-Ungariei, o mare parte din Dobrogea în favoarea Bulgariei și intra sub control economic german. Era cel mai umilitor act diplomatic din istoria modernă a statului român. Presa l-a catalogat imediat drept trădător, iar opinia publică i-a purtat ranchiuna până la moarte, în 1925. Istoricul Nicolae Iorga, principalul promotor al intrării României în război de partea Antantei, îl considera pe Marghiloman omul care vânduse țara inamicului.
Argumentele în favoarea acestei judecăți sunt concrete: Marghiloman rămăsese la București în 1916, în timp ce regele și guvernul se retrăseseră în Moldova — un gest perceput de contemporani ca o aliniere cu ocupantul german. A acceptat să negocieze direct cu Puterile Centrale și a semnat un tratat pe care Ferdinand I a refuzat să-l contrasemneze tocmai pentru a nu-și compromite propria legitimitate. Pe scurt: Marghiloman a făcut ceea ce nimeni altcineva nu voia să-și asume.
Același Marghiloman a condus guvernul care, pe 27 martie 1918, a primit la Chișinău votul Sfatul Țării pentru Unirea Basarabiei cu România — primul act formal al Marii Uniri. A vorbit personal în fața Sfatului Țării: „În numele poporului român și al Regelui Ferdinand I iau act de unirea Basarabiei cu România de aici înainte și în veci!” Votul a fost 86 pentru, 3 contra, 36 abțineri. Fără tratatul de la București, argumentează istoricii care îi iau apărarea, Puterile Centrale ar fi ocupat complet România și nu ar fi tolerat niciun act de unire. Iar în octombrie 1918, când colapsul Germaniei devenea evident, Marghiloman însuși a denunțat tratatul — înainte de a preda puterea — deschizând calea reîntoarcerii României în război și recunoașterii internaționale a Unirii. Istoricul C.C. Giurescu nota că Marghiloman „a acceptat un rol de sacrificiu.”
Un om care a semnat pacea cu inamicul și tot el a denunțat-o câteva luni mai târziu a pregătit terenul pentru prima etapă a Marii Uniri — sau un om care a colaborat cu ocupantul a obținut, ca bonus conjunctural, o Basarabie pe care nu o putea refuza.
Marghiloman a fost un trădător care a profitat de conjunctură sau un politician lucid care și-a sacrificat reputația pentru a salva statul român de la ocupație totală?